Frizzante

Era ziua lui dom’ doctor, așa că mi-am luat pantalonii ăia destul de arătoși ca să mă primească la crâșma străjuită kitsch-os de niște cavaleri de gips, vopsiți metalizat, dar destul de largi ca să adăpostească fără chinuri ecuatorul pântecelui meu ghiftuit. Cum știam din experiențe similare că așteptarea dintre feluri avea să se lungească nițel, am insistat să primesc o sticlă de vin odată cu antreurile.

– Maestre, coane, zice dom’ doctor, comandă ce vin vrei matale, poate mai aflăm și noi lucruri noi…

Gîdilit la ombilicul trufiei, îmi iau un aer de cunoscător și încep să răsfoiesc lista de vinuri. Ce-aș fi vrut să beau era scump, iar ce era ieftin mă cam speria fiindcă am o amarnică durere de cap care mi se cuibărește între neuroni dacă o stîrnesc cu vin din combinatele patriei. Într-un târziu, comand un roze decent din care mai gustasem, sperînd să îl nimeresc și pe gusturile celorlalți.

Chelnerița îmi întoarce o privire plictisită, își notează, după care e luată la rost de nevastă-mea:

– Creier aveți?

– Nu, răspunde sincer fata. Dar avem ficăței…

Liniștit în privința sănătății personalului de servire, care are ficăței și nu ditamai ficățoiul cum m-a informat pe mine o doamnă doctor de la ecograf c-aș poseda în dotare, insist cu vinul. Fătuca dă din cap și se întoarce după câteva minute.

– Roze numai de ăsta mai avem.

Privesc. Altă marcă, altă calitate, mă codesc, dar simt între ochi căutătura sfredelitoare a nevestei și accept fără entuziasm. Tirbușon, scîrțit, poc, gîl-gîl-gîl. Gust și… papilele mă anunță brusc că au intrat în grevă și mă și că mă reclamă la ONU, la NATO și la diriginta copilului… Acreală, ceai de șosete și, cel mai bizar, multe bule de dioxid de carbon, care nu aveau ce să caute acolo.

– Domniță, vinul ăsta e stricat, spun eu cu demnitate. Nu am cum să accept o asemenea sticlă.

– Dar ce are? se miră creatura.

– În primul rînd că e frizzante. Vedeți? întreb eu ridicînd paharul ca bulele să fie cît mai evidente.

– Ba e roze! N-are cum să fie rozante cum ziceți, că noi nu avem vinuri italienești aici.

– Frizante! Are bule! mă concentrez eu cu greu să nu scap vreun p nefericit.

– Lasă bre, te dai mare atîta! Dă-mi mie vinul ăla, că dacă e acidulat fac o economie la apă minerală, că aici e cinci lei sticla, îmi spune un comesean.

Încurcat și băiat fin, dom’ doctor îmi zice și el:

– Maestre, ia mata altă sticlă…

Nu m-am mai uitat nici la preț, nici la chelneriță. Și am băut un Golem roșu cam de unul singur fiindcă… le-am zis tuturor că e de-a dreptul mai nasol decît ăla frizzante. Desigur, boieri dumneavoastră v-ați prins că sunt un nenorocit lacom la băutură. Fiindcă licoarea Golemului e divină.

About the Author

Dan Doboş
Dan Doboş | Sălaş digital Îs grăsuţ, gurmand, urăsc sportul de întreţinere, iubesc deşteptăciunea, nu duc paharul la ureche decît dacă e măcar al zecelea şi nu mai nimeresc orificiul bucal, îs stelist de mic, dinainte de Sevilla 1986, iar suprema mea realizare ar fi organizarea unei petreceri despre care, întrebaţi de Sf. Petru, toţi invitaţii să spună la Judecata de apoi că a fost cea mai drastică animăleală la care au participat în viaţa lor păcătoasă.

Be the first to comment on "Frizzante"

Leave a comment

Your email address will not be published.