Lichide îndoielnice vândute la PET

Astăzi am citit în revista tipărită Vinul.ro, ediţia din februarie 2016, articolul “Vrancea, gigantul problemă“, articol semnat de domnul Cezar Ioan. Doresc din partea lui un drept la replică pentru cele menţionate în articol.

Mărturisesc că de câteva luni am deschis mai rar revistele Vinul.ro, din lipsă de timp şi din lipsă de informaţii despre noile crame din România, despre micile afaceri cu vin ale unor familii de români pasionaţi de vie şi vin, despre vinurile celor mici (“Esenţele tari se ţin în sticluţe mici”). Astăzi am deschis revista şi am dat de articolul menţionat mai sus.

Da, domnule Cezar Ioan! Aveţi dreptate în cele scrise acolo. Nu pot nega pentru că eu sunt unul din cei care, citez, vând “lichide îndoielnice puse la PET în Dacii papuc”. Pe distanţa dintre Focşani şi Urecheşti (punctul negru al vinurilor vrâncene) sunt doar două Dacii papuc care vând lichide. În una din ele (cea roşie) sunt chiar eu (aveţi grijă), prin urmare sunt vizat şi eu de articolul dumneavoastră. Nu neg tot ce aţi scris în articol, dar vreau să vă expun şi adevărata faţă a Vrancei viti-vinicole şi nu sub forma celor două personaje, comparativ cu ce se întâmplă în alte podgorii mai apreciate de dumneavoastră.

Vânzarea de vin “la stradă” este una din cele mai accesibile şi mai ieftine modalităţi de a ne face reclamă şi a ne vinde vinurile, noi, tânăra generaţie de ingineri oenologi, horticoli, agronomi, care am refuzat a fi “hamalii” celor care deţin crame cu brand şi care vrem să fim ingineri, să ne facem meseria. Eu am ales această cale, deoarece este cea mai benefică variantă din punct de vedere profesional pentru mine, dar şi financiar.

Producţia am învăţat-o la o cramă mică, modernizată cu fonduri europene. Curios sau nu, inclusiv această cramă lua în calcul varianta de a vinde vinul “la stradă”. De ce? Vinul vândut sub eticheta proprie nu avea căutare, deci nu era bun că nu avea un brand cunoscut. Crama vindea vinul unei mari crame (care este prezentă în fiecare ediţie tipărită a Vinul.ro), iar vinul sub această nouă etichetă se vinde “în draci”. Vă aduc la cunoştinţă că multe vinuri ale cramelor mici se vând sub această etichetă, în game inferioare la preţuri egale cu vinurile la PET.

Spuneţi că problema noastră este că nu ne asociem, să ne educăm, să ne impunem anumite standarde. Noi, cei din tânăra generaţie, luăm lângă noi pe cei dispuşi să ne urmeze sfaturile, să-i educăm, să producă calitate. Nu sunt mulţi cei dispuşi, dar sunt. Şi, încă ceva: asta o facem gratis, doar din dorinţa de a ridica standardele: ale noastre şi ale vinului vrâncean. Nu ne asociem să producem mult, pentru simplul fapt că fiecare din noi vrea să facă vinuri mai bune de la an la an şi vrea să experimenteze; nu acceptăm să ni se IMPUNĂ cum să facem. Apropo: ştiaţi că în cramele mari, inginerii sunt ca să fie? Mai exact fac ce li se spune şi nu au voie să facă ce cred ei că ar fi bine pentru sănătatea consumatorului (înainte de ’89 această practică se numea “gândeşte partidul pentru tine”)? Eu fac parte din grupul care vrem să ne facem meseria şi să mai gândim şi noi, nu doar “partidul”.

Da, vindem vinul în aceleaşi locuri cu falsurile. Asta pentru că nu avem origini cu “ochi albaştri” care să ne dea un impuls financiar, încât să putem face campanii de promovare ale vinurilor noastre. Şi ce nu acceptăm, nici de ar fi ultima soluţie, aceea de a avea apartenenţă politică, în vederea promovării acestei mici afaceri.

Privitor la apartenenţa politică, deţinătorii de crame implicaţi politic au un succes fantastic la promovarea vinurilor proprii, datorită impulsului dat de mediul politic. O parte şi în revistă. Ca exemplu, în “Ghidul Vinul.ro 2012”, a căzut păcatul pe colegul dumneavoastră, domnul Radu Rizea, să viziteze cramele vrâncene. La una din ele, oenolog era un fost student al domnului Liviu Grigorică, iar patron, un om implicat politic care nu acceptă să facă ce i se spune, mă refer la cramă, deci oenologul era ca eticheta: de imagine. În articol, domnul Rizea dădea speranţe acestei crame. Dar întrebaţi-l dacă şansele de reuşită se datorau şi aromelor de Raid pentru muşte şi ţânţari simţite în vinurile degustate şi nu glumesc. După oenologul menţionat în articol, am venit eu. Nu am stat mult din cauza divergenţelor cu patronul: nu aveam voie să folosesc sulf pentru că îngălbenea pardoseala, iar când am cerut sodă caustică să spăl cisternele (mirosul de fermentare cu note ascuţite se datora lipsei spălării cisternelor cu detergent încă de la înfiinţarea cramei; curios, vinurile erau bune, după cum spune domnul Rizea, cele degustate de mine erau cam oxidate), mi s-au adus numai 40 de kg, folosite doar la 2 cisterne din care am reuşit numai parţial să elimin mizeria. Aceste piedici m-au determinat să renunţ la colaborare şi să iau calea producerii de “lichide îndoielnice” şi să le vând “la stradă”. Oricum, conform publicaţiei la care contribuiţi, acesta cramă avea şanse de reuşită. Asta la o “cramă politică” şi nu singura. Şi mă întreb cum de domnul Rizea nu s-a oprit la alte două crame din drumul dumnealui, care chiar aveau vinuri bune.

Nu neg că vinurile pe care le vedeţi pe marginea străzii sunt falsuri. Experienţa mea profesională înseamnă inclusiv reprezentant vânzări la un furnizor de materiale oenologice (adică un concurent al domnului Liviu Grigorică) şi de arome pentru cofetărie folosite la fabricarea falsurilor (furnizor local de produse oenologice, pesticide şi ingrediente). Îi ştiu şi pe cei care fac falsurile şi nu sunt toţi cei ce vând “la stradă” falsificatori. Dar ştiţi de ce nu îi pot arăta cu degetul, domnule Ioan? Pe aceştia îi văd zilnic, stau în aceeaşi “ogradă” cu ei; dumneata vii, stai 5 minute şi pleci. Îţi convine să le adresezi sudalme. Mie, nu.

Pe 29 februarie am făcut o mică degustare de vinuri cu un coleg de breaslă şi el producător de “lichide îndoielnice vândute la PET”. Am introdus vinuri premiate la IWCB 2015 şi câteva vinuri, păstrate de mine, ale unei crame prezente în fiecare ediţie Vinul.ro. Cele două vinuri erau din 2011 şi 2012, nu din Vrancea. Dumneavoastră aveţi mai multă experienţă în degustare decât am eu. Spuneţi-mi: este posibil ca un vin ce are 4 ani să prezinte aceleaşi arome proaspete ca în primele 6 – 7 luni de la “naştere”? Fără să prezinte nici o notă de oxidare sau învechire? Ce e drept, eu l-am apreciat, dar nu pot să nu-mi pun întrebări referitoare la calitatea acestuia, ţinând cont că are aproape 4 ani. Domnul profesor Valeriu Cotea ne menţiona la fiecare curs, câteodată sub forma unor glumiţe, că vinul este aliment. Ne atenţiona ce să avem în vedere atunci când producem un vin, încât să nu punem în pericol viaţa consumatorului. Că vinul se naşte, se maturizează şi moare. Cum să vă spun, dar vinul degustat pe 29 februarie părea cam tânăr şi nemuritor.

Siguranţa alimentului învăţată în facultate o punem în aplicare, noi, ăştia care vindem “lichide îndoielnice la stradă”, încă din vie. (Curios sau nu, dar “la stradă” se mai vinde şi vin din struguri, nu doar falsuri; şi suntem câţiva care vindem “lichide îndoielnice” obţinute din must de strugure fermentat, la care folosim şi bioxid de sulf). Refuzăm să utilizăm pesticide sistemice şi refuzăm să facem tratamente după 10 august. De ce? Nu avem discounturi pentru aceste produse, pentru că luăm cantităţi mici, 5 maxim 7 tratamente pe an, raportat la 12 tratamente. Pesticidele au nevoie de un timp de pauză, timp ce decurge de la momentul aplicării tratamentului pe butucul de vie până când strugurele poate fi cules şi vinificat. Asta înseamnă o eliminare cât mai avansată a pesticidului din strugure, recte din vin. Nu ştiu dacă aceeaşi regulă o respectă şi cramele care fac acele vinuri minunate. Din câte ştiu eu, de la foştii colegi care lucrează în aceste unităţi (din alte mari podgorii din ţară), clar nu. Aaa, la aceste crame inginerii cu potenţial îşi consumă nervii cu zilierii în vie, iar cei cu origini cu “ochi albaştri” sunt oenologi şi încă de succes. Iarăşi mă întreb cât de succes poţi fi, când studiile le ai pe hârtie, experienţa viti-vinicolă o ai căpătată între semifabricatele blocului şi brusc te trezeşti oenolog şi şef de cramă. Iar un altul care chiar ştie cu ce se mănâncă via şi vinul, e pasionat, îţi e subaltern şi în câmp, cu zilierii. Acest fapt se întâmplă cu într-o cramă promovată de Vinul.ro, cu nişte ingineri pe care am avut ocazia să-i cunosc. Deci, crame din afara Vrancei.

Aş mai continua să vă mai “dau din casă”, dar doresc să închei. Şi ca să înţelegeţi de ce mi s-a pus pata pe articolul dumneavoastră, vreau să înţelegeţi că vinul este totuşi un aliment şi nu toţi ăştia care producem vinuri (nu falsuri) avem rost de finanţe sau vrem să ne legăm la cap de aiurea cu proiecte cu fonduri europene încât să vindem vinul la preţuri de 15 – 20 de lei şi la butelie de 0,75. Nu că nu am vrea. Dar nu putem, financiar, acum. Vindem cum putem şi unde putem. Şi dacă vreţi să ne numiţi evazionişti, numiţi-ne şi aşa. Nu ne deranjează atât timp cât ştim că vinul pe care îl producem şi îl vindem, ruşinos la PET, nu dăunează sănătăţii “needucatului” care alege să ne cumpere “lichidul”. Şi nu înseamnă că alegerea noastră ne face să ne complăcem în evazionism. Vrem să ieşim din acest stadiu, dar prin forţele noastre, prin munca noastră şi aprecierea clienţilor noştri.

Privitor la “needucatul” de care aminteam. Nu am ţinut deloc evidenţa clienţilor pierduţi de mine pentru faptul că vinul meu arată cu cel al cramelor promovate de publicaţia Vinul.ro. Oare de ce se feresc de aceste vinuri?

PS: ştiţi câte crame cu un potenţial uriaş, nu ca cel al domnului Rizea, zac în anonimat din cauza accesării fondurilor europene?

Semnat,
Aurelian Lupu
Un producător de “lichide îndoielnice vândute la PET”

Credit foto: revistasinteza.ro

About the Author

Aurelian Lupu
Sper sa provoc si pe altii sa lase gratarele si sa se hraneasca doar cu frumusetea din "curtea bunicilor".

1 Comment on "Lichide îndoielnice vândute la PET"

  1. Wwwfreeviagracom , recommended dosage for link for you cialis .

Leave a comment

Your email address will not be published.