Omul de Bordeaux şi omul de Burgund

M-am tot sucit de pe o parte pe alta toată săptămâna căutând un subiect demn de un prim articol.

Am trecut de la prima amintire pe care o am despre vinuri (of course, legată de “streşinica” bunicului şi cum eram toţi nepoţii mândri nevoie mare când lingeam ca nişte căţei 2-3 picături de vin de pe o farfurioară de cafea), până la o experimentare foarte recentă a unui vin din anul în care m-am născut, an care nu e neapărat considerat fabulos de către specialişti, dar care, în condiţii optime, sau doar norocoase, a dat câteva vinuri de neuitat. La fel ca şi oamenii.

Astfel încât m-am hotărât să scriu azi despre doi oameni – cel de Bordeaux şi cel de Burgund.

Îmi povestea un prieten despre marile chateau-uri din Bordeaux, unde iarba e tunsă după reţete nemţeşti, iar vinurile sunt făcute după cele mai bune formule de chimie care se pot cumpăra.

Unde fiecare an ar fi premeditat până la ultima sticlă picătură de vin, dacă s-ar putea controla vremea şi moleculele. Unde etichetele poartă amprente de artişti celebri, iar sticlele devin trofee şi se pun în ramă după ce conţinutul lor se consumă în multe mmm-uri plescăite, de obicei doar la ocazii extrem de speciale.

Şi unde omul de Bordeaux, care-şi poartă numele pe sticle îşi conduce imperiile bahice de la distanţă, din apartamente frumoase şi clădiri moderne, poate pentru că pe domenii, oricât ar fi ele de spectaculos marcate, nu prea contează nimic altceva (şi nici altcineva) în afară de „claret”. Iar marketingul care contează e în Paris şi nu în provincie.

Pe partea cealaltă, omul de Burgund e în cramă de dimineaţă până seara şi ascultă fiecare baric în parte. Murdar de albuş de ou pe şorţ, dar neobosit să dezlege şi, dacă e nevoie, să ajute natura neprevăzută a vinului care îşi scrie singur istoria de o clipă sau un secol.

Te uiţi la el şi nu eşti sigur dacă ai nimerit unde trebuie. Îl asculţi vorbind despre vie şi vin ca despre copiii lui, într-un soi de idealism nepretenţios dar hotărât, în care terroir-ul are o valoare intrinsecă ce depăşeşte orice fel de punctaj Parkerian.

Pe cât de exponenţial diferiţi, pe atât de multe dezbateri aprige la nivel global generează însă omul de Bordeaux şi omul de Burgund.

Şi atunci mă-ntreb dacă nu cumva gâlceava asta care vrea neapărat să-l eticheteze pe „cel mai bun” dintre ei nu e doar o mare pierdere de vreme, în detrimentul experienţei reale pe care, dacă i-am acorda doar puţin mai multă atenţie, am găsi-o în paharul de vin din faţa noastră, fie el Bordeaux sau Burgund?

About the Author

Adela Trofin

Adela Trofin | Adelicii
Strateg de comunicare pe timpul zilei, experimentalist şi degustător culinar în timpul liber. Printre picături, interesată de vinuri şi de modul în care ele dau continuitate gastronomiei.

Be the first to comment on "Omul de Bordeaux şi omul de Burgund"

Leave a comment

Your email address will not be published.