Omul de Bordeaux şi omul de Burgund

M-am tot sucit de pe o parte pe alta toată săptămâna căutând un subiect demn de un prim articol. Am trecut de la prima amintire pe care o am despre vinuri (of course, legată de…


Viaţa lui Bob

Născut pe versantul însorit al dealului mare, Bob nu a părăsit niciodată acel loc. Zi după zi în acelaşi loc privea norii, razele soarelui, ploia… vântul îi sufla obrazul fin şi spulbera frunzele din jur….


Despre “nepriceperea” la vin ca opţiune

O colegă mai de curând dusă prin România ne-a adus ultimul tic conversaţional preluat folcloric de la o televiziune la care nu ne uităm niciunul: „Nu ştiu io, dom’ne, din astea, nu ştiu!”. Fix aşa…


Vinul de balcon

La un moment dat, după 80, tata, pictor şi profesor de desen, a început să facă vin, pe balcon. Vecinii mai tari, care aveau garaj, îl făceau acolo. Damigene, saci de plastic, furtunuri şi furtunase,…



Vinul meu

Îl cunosc de la botez. Atunci ne-am întâlnit prima dată. Un timp doar ne-am văzut şi atât. Mai târziu am avut întâlniri grele, lupte aprige şi momente de tihnă sau reverie. Acum e Maestrul despre…


Pentru ce scriem

Ne place să râdem (de noi şi de alţii). Credem că atmosfera destinsă e propice vinurilor bune şi că nu trebuie neapărat să lucrezi în industria vinului ca să ai acces la ele. Ştim că…