Să dăm lui Parker ce-i al lui Parker, dar ce-i al lui Parker?

Cine este Parker? Întâi şi întâi s-a arătat sub forma stiloului meu preferat din clasa a III-a care ştia întotdeauna să sloboade la momentul oportun câte un porcuşor pe hârtie. După ce am crescut, hélas, porcuşorul lăsat de Parker s-a transformat într-o notă Parker.
Născut şi crescut la Baltimore, absolvent de drept şi istoria artei, Parker este inventatorul unei noi meserii în nomenclatorul american: criticul de vin. Începe să scrie despre vin în 1975, iar în 1978 îi apare revista „The Wine Advocate” în care scrie abordând punctul de vedere al consumatorului. Tot el a inventat sistemul de punctaj cu 100 de puncte, stabilind limită de excelenţă între 90 şi 100.
Şi-a câştigat faimă atunci când, contrar părerii generale, a prezis un viitor strălucit recoltei bordoleze din 1982. A pus umărul la celebritatea Bordeaux-ului şi a vinurilor aşa zise „de garaj”, ca Château Valendraud şi Le Pin. Astăzi, „The Wine Advocate” are aproximativ 50.000 de abonaţi şi lovitură de teatru, se zvoneşte preluarea ei de o societate de investitori din Hong Kong. Pare ocazia potrivită pentru a-i întreba pe pasionaţii de vin ce cred despre punctele Parker şi dacă şi cum a schimbat Parker lumea vinului.

Adrian Petrechescu | Vinogene
All this marketing… atât timp cât ne dorim lucruri gata mestecate, moi şi pufoase, sigure şi verificate, de alţii, Mr. Parker nu avea decât de cules roadele acestei comodităţi, mai degrabă o lene masivă, a contemporanilor săi. Să nu uităm însă că publicul său e dominant american, cu optica strictă a investitorului. Punctele sale sunt o conversie în dolari a vinurilor actuale. În fond e un broker al unei anumite pieţe de vin.
Întrebarea ar fi dacă marketingul este bun sau nu pentru vin? Răspunsul este aproape retoric… Cei din Bordeaux ar trebui să îi facă statuie, iar noi ceilalţi să ne învrednicim să degustăm vinul singuri şi să facem efortul de a cunoaşte pe cei care fac vinurile mari ale acestei lumi…

Bogdan Bocşe | Printre Vinuri
În mod categoric, da. Cu toate imperfecţiunile pe care le are, sistemul de punctare oferit de Parker a reprezentat un model de evaluare foarte util consumatorului, aflat în faţa unui raft cu vinuri necunoscute şi apelaţiuni nefamiliare. Deciziile au început să se ia mult mai usor: 30 de euro pentru 92 de puncte sau 60 de euro pentru 86 de puncte? … doar că nu toată lumea bea “puncte”. Ca şi consumator, o evaluare super-apreciativă (de genul 95+) nu te lasă tocmai indifferent, mai ales când e vorba de vinuri la preţuri accesibile, dar punctele nu ar trebui să fie singurul criteriu după care să-ti faci cumpărăturile. Pe de alta parte, Parker a stârnit dorinţa producătorilor de vinuri de a ţinti în mod constant peste 90, 95, 99. Dorinţă motivată şi de posibilitatea acestora de a pretinde din start un preţ tot mai mare pentru un vin cu 90+, 95+ etc. Preţ pe care băutorii de puncte au început să fie dispuşi să-l plătească. Iar această dorinţă s-a transformat treptat în creearea aşa numitelor vinuri cu “gust Parker”. O dată intuită “slabiciunea” renumitului degustător pentru un anumit stil de vinificare, rezultatele au început să apară. Culmea a fost atinsă anul trecut când după o degustare en-primeur a vinurilor din 2009, Parker a acordat 100 de puncte unui număr de 18 vinuri din Bordeaux!

Dan Micuda | ProVin.ro
Eu privesc problema mai mult din punct de vedere al marketingului. Iar punctele Parker au făcut o diferenţă imensă în lumea vinului, mulţi vorbind de “before and after Parker”. Ceea ce au făcut “punctele Parker” pentru consumatorul american (în primă instanţă şi apoi pentru lumea întreagă) a fost “democratizarea” vinului şi simplificarea dusă la extrem a unei lumi destul de închise şi elitiste pentru consumatorul de rând. Şi asta i-a ajutat în primul rând pe producători să vândă mai mult şi mai scump, (“the holly grail of marketing”) şi pe consumatorii să experimenteze mai mult. Un scenariu win-win.
Cu privire la eficienţa punctelor discuţia este extrem de lungă; dar pe scurt depinde ce vrei de la vinurile pe care le bei şi cum abordezi în general subiectul “vin”: pentru un consumator obişnuit, punctele Parker înseamnă o alegere simplă şi uşor de realizat a unui produs care altfel ar necesita un efort laborios de documentare şi o experienţă vastă. Pe de altă parte un pasionat de vinuri va prefera în majoritatea cazurilor partea cu documentarea şi experimentarea, aruncând adeseori anatema asupra sistemului parkerian.

Mihai Oprea | Vinul din Cluj
Îmi vin în minte două anecdote legate de lumea punctajelor şi de Robert Parker. Prima din ele spune că un cunoscut şi influent oenolog italian susţine că poate identifica un vin – şi să-i acorde punctaj – după sunetul pe care îl face în timp ce este turnat în pahar… A doua e din zorii internetului, când nu existau reţele de socializare ci doar forumuri, iar discuţiile de pe marile forumuri de vin erau axate pe: 40% – sunt punctajele bullshit sau nu, 40% – este R Parker un bullshit sau nu, iar doar 20% discuţii relevante despre vin… Din fericire discuţiile au evoluat, însă obiceiul punctajelor a devenit atât de generalizat, încât oricine cu o sticlă de vin şi un cont pe cellartracker poate influenţa mii de potenţiali consumatori. Robert Parker are dubiosul merit de a duce în derizoriu această formă de evaluare a vinului până într-acolo încât într-un sondaj de anul trecut, consumatorii din UK nu au mai listat punctajele printre primele 10 criterii de alegere a unui vin.

Mona Arsulescu | Vinuri povestite
Parker a mizat pe faptul că oamenii au nevoie de referinţe stabile, că literele sunt volatile, iar cifrele sunt eterne. A făcut ca vinul să pară un produs democratic, deşi, în realitate, vinul e o sectă care se dechide doar celor care fac un efort pentru înţelegerea lui. Şi a sfârşit prin a inventa un nou joc de societate pentru cluburi restricitve: notatul vinului. Cel puţin din punct de vedere financiar, marile vinuri au rămas în continuare inaccesibile. Dar Parker a ajutat enorm viticultura franceză, susţinând imaginea Franţei ca ţară de referinţă a vinurilor mari.
Cât despre punctele Parker, e iluzoriu să-ţi imaginezi că între un vin de 89 şi unul de 90 de puncte poate exista o diferenţă perceptibilă de calitate. Eu, în orice caz, prefer bucuria cozeriei, jocului cu cifre.

Răzvan Avram | Paharnicul
Desigur, Parker a schimbat iremediabil lumea vinului. La fel cum astronomul suedez Anders Celsius a inventat o scară pentru măsurat temperatura, Robert Parker a inventat o scară pentru evaluat calitatea vinului. Dacă sistemul lui Parker e cel mai bun, e o discuţie la fel de lungă cum ar fi cea care ar trebui să stabilească dacă nu cumva scara Fahrenheit ar fi preferabilă scării Celsius. Desigur, oamenii au avut întotdeauna nevoie de cifre, e în natura umană să ne dorim certitudini cuantificate. Parker a livrat un sistem pentru a acoperi această necesitate. Pentru marea majoritate a consumatorilor de vin sistemul parkerian este simplu şi concis, deci e în regulă. Pentru restul, adică pentru amatorii avizaţi, mofturoşi şi cârcotaşi, desigur că nu este. Ei vor poveşti, doresc infinitezimale nuanţări, le place să despice firul în patru. Şi, la urma urmei, asta e o dorinţă la fel de legitimă… În tot cazul, dacă nu ar fi existat Robert Parker, sunt gata să pun rămăşag pe ce vreţi voi că ar fi apărut un alt Celsius al vinului.

Be the first to comment on "Să dăm lui Parker ce-i al lui Parker, dar ce-i al lui Parker?"

Leave a comment

Your email address will not be published.