Scrisoare de dragoste, foarte deschisă

În ciuda aparențelor, scrisoarea deschisă de mai jos chiar este una de dragoste. E drept, poate mai puțin față de producători și mai mult față de vinul românesc. Și am ales pentru ea o formulă de adresare la singular pentru că poate așa vor înțelege mai ușor podgorenii români faptul că, măcar uneori și vrând-nevrând, reprezintă un tot unitar. Fiindcă dacă tot vorbesc cu toții despre „vinul românesc”, ar trebui să se comporte și ei, fie și doar în anumite momente, ca un singur și unic producător de „vin românesc”. Să-și dea seama că uneori merită să treacă peste inerenta stare concurențială: au destule scopuri comune, pe care nu le pot atinge decât împreună. Și, pe de altă parte, să înțeleagă odată faptul că, dacă fie și doar unul dintre ei greșește, imaginea proastă se reflectă, din păcate, asupra tuturor.

„Dragul meu podgorean român

Știu că ai o grămadă de necazuri pe cap. Taxele și impozitele te sufocă, băncile au dobânzi cămătărești, legislația e, în bună măsură, stupidă, iar statul nu te sprijină nici măcar cu vreo infrastructură mai de Doamne-ajută. Așa e, ai dreptate.

Dar să știi că iubitorului român de vin bun prea puțin îi pasă de toate astea (și, oricum, are și el fix aceleași probleme). El nu vrea decât să găsească în paharul lui un vin corect, fără defecte, cât mai reprezentativ pentru soi și podgorie și, desigur, la prețuri care să reflecte corespunzător calitatea. Prea puțini sunt cei care pot bea zilnic numai vin care costă de la 50 de lei în sus sticla.

Iar problema e că, după cum probabil știi, vinurile tale bune, la prețuri de, să zicem, 20-30 de lei, sunt cam puține. Toate celelalte din categoria asta de preț cam au defecte, și tu te-ai obișnuit să le ascunzi cu ajutorul restului de zahăr (să fie demisec, așa cere piața, firește…). Cât despre vinurile tale foarte bune (și foarte scumpe), păi alea îl interesează pe consumatorul normal cel mult de Sărbători. Și asta numai dacă l-ai convins în restul anului cu vinurile «normale». Repet, cam puține.

Drept pentru care n-ai găsit ceva mai inteligent de făcut decât să începi să-l acuzi pe consumator. Că nu e pregătit pentru vinurile tale minunate (pardon, premium și mai mult decât atât), că nu are educația necesară, că nu suntem în Franța sau Italia, de pildă…

Ceea ce, iartă-mă, e pură ipocrizie. Educația de care vorbești nu se poate face fără material didactic (adică acele vinuri ieftine, dar bune, reprezentative, corecte etc., de care vorbeam mai sus). Care «material didactic» corespunzător numai tu poți să-l pui la dispoziție, în magazine și restaurante. Nu sare nimeni de la bere ieftină și votcă așijderea direct la vinuri scumpe.

A, sau poate crezi (mi-ai și sugerat-o, de câteva ori) că importurile vor rezolva problema sortimentelor «entry-level»? Iar după aceea consumatorii vor trece, de la sine, la vinurile tale mai mult decât premium? Eu unul nu m-aș îmbăta cu apă rece, știu și producătorii din Lumea Nouă să facă vinuri mari.

Și atunci? Păi dac-aș fi în locul tău, aș mai lăsa naibii deoparte marketingul (și mai ales excesele alea care îmi insultă inteligența). Decât să comand inutile studii de marketing, aș face mai bine o analiză a solului, să văd ce soiuri pot să plantez cu real succes, indiferent de ceea ce crede «piața» despre chestia asta. Că dacă pe lotul meu ar merge mai bine Băbeasca, să zicem, m-ar durea la șapcă de orice guruleț de marketing care-mi va spune că numita «piața» vrea acum Chardonnay și Cabernet. Aș angaja viticultori și oenologi pricepuți, pe criterii care țin de talent și vocație, nu de obediență. Pe care i-aș lăsa să lucreze, nu m-aș băga peste ei, că nu-s Gigi Becali. Apoi mi-aș pune la punct vânzările. Că degeaba m-aș apuca să cheltui o groază de bani pe mărețe campanii, dacă vinul meu nu-ar fi de găsit decât la mine-n cramă, plus eventual încă vreo două magazine-n București. (Se poate cumpăra on-line, zici? Haida-de!)

Și, deloc în ultimul rând, mi-aș iubi aproapele. Fiindcă știu că numai cu vecinii (de județ, de podgorie, de țară) aș putea rezolva toate probleme de care vorbeam la început: taxe, impozite, legislație, infrastructură, promovare și așa mai departe. Cel puțin așa se întâmplă în țările alea pe care mi le tot dai ca exemplu de „cultură a vinului”. Ia-ți și tu exemplele tot de-acolo.

Așa că, dacă tot mă acuzi pe mine, consumator, că-s needucat și nu știu să apreciez vinul tău bun (pardon, premium, ultra-premium și mega-premium), uită-te și la tine că nu prea ești în stare să faci vin bun în cantități mari și că habar n-ai cum funcționează cooperativele, asociațiile, grupurile de lobby și așa mai departe. Nici măcar o singură asociație profesională n-ai reușit să faci, ți-au trebuit două.

Ca să nu mai zic că, peste toate astea, îmi spui mereu că ar trebui să fiu patriot, să beau vin românesc (implicit, al tău), deși tu imporți vin cu tona. Iar eu mă mir ca prostul de ce nu ceri despăgubiri pentru zonele calamitate.

Pe scurt, dragă podgoreanule, avem o problemă: în dragoste trebuie să fie întotdeauna doi. Așa că, dacă vrei să te iubesc în continuare, fă un mic efort. Iubește-mă și tu pe mine, măcar cât pe bețivanii cărora le dai vinuri foarte ieftine și proaste (eventual și BFL-uri), ori pe snobii care-ți fierb pe pârtie în Poiană vinurile tale de un milion de lei sticla. Dacă vrei într-adevăr să existe o piață de vin bun în România, tu trebuie s-o faci.

Fă-o, că se poate, în unele crame din țară ai demonstrat deja asta! Dar fă-o cu vin, degeaba crezi că se poate doar din marketing.”

Desigur, orice generalizare este aprioric greșită (și am explicat la început de ce am apelat la acest procedeu discutabil). Mai mult, sunt aproape sigur că nu există în România nici măcar un singur podgorean care să se facă vinovat de toate racilele pomenite mai sus, ba despre vreo câțiva dintre ei aș putea spune că sunt practic nevinovați. Așa că îl rog pe fiecare producător român de vin care, la o adică, s-ar simți vizat, să rețină doar ce crede de cuviință. De pildă că, mai mult ca sigur, are aceleași interese generale și pe termen lung cu ale concurentului său de peste deal.

În ceea ce mă privește, nici eu nu sunt un „iubitor român de vin” generic și n-am cum să fiu reprezentativ pentru o întreagă categorie. Însă promit să ripostez în numele ei ori de câte ori cineva încearcă să-și ascundă nepriceperea (dacă nu chiar cupiditatea) în spatele unor penibile expresii gen „piața românească de vin este needucată”, „asta-i moda” sau „așa cere piața”.

Dar subiectul e, firește, mult mai complex. Din fericire, avem tot timpul să mai vorbim. Că doar (și) de asta s-a lansat WineSpot.ro.

About the Author

Marius Cristian
Marius Cristian | Costăchel S-a pregătit să fie istoric şi a ajuns (un fel de) ziarist. De vreo zece ani nu-l mai interesează decât subiectele gastronomice; zice că-s bune, gustoase şi nu mint în campania electorală. Îndrăgostit fiind de ele, a scris chiar şi-o carte: "Caietul de reţete. Bucate şi vinuri asortate", apărută la Polirom, în 2003. A băut destul vin în ultimii 30 de ani, dar tot nu s-a săturat.

4 Comments on "Scrisoare de dragoste, foarte deschisă"

  1. Razvan Stoenescu | 05/11/2012 at 3:00 pm |

    Imi place. Bravo !

  2. George Mitea | 05/11/2012 at 5:13 pm |

    Old School! Like!

  3. Costachel | 05/11/2012 at 5:18 pm |

    @Razvan Stoenescu: Mulțumesc!

    @George Mitea: Adică mă faci moșneag? 🙂

  4. George Mitea | 05/11/2012 at 5:49 pm |

    Ei, nu chiar:) Doar ca e un exemplu de jurnalism, intr-o acceptiune care azi nu mai exista, din pacate.

Leave a comment

Your email address will not be published.