Tămâioasă Românească: sec sau dulce?

Mona Arsulescu | Vinuri povestite
Fac parte dintr-o generaţie care a debutat previzibil în lumea vinului. Ca toţi prietenii mei, am început prin a bea ceea ce se găsea pe piaţă, adică vin dulce sub toate formele lui: alb sau roşu. Îmi aduc aminte şi acum, cu nostalgie, de câteva etichete clasice ale adolescenţei mele, dar beţia cu vin dulce şi ieftin e cruntă, aşa că, după anii 90, mult timp, n-am mai băut decât vin sec, ceea ce, de asemenea, e o schimbare de gust la fel de previzibilă, care îmi caracterizează generaţia.
În ultimii ani, am reînceput să beau vin sub toate formele lui şi am urmărit cu interes evoluţia gusturilor şi baletul părerilor mai ales în ceea ce priveşte soiurile aromate de tip muscat ottonel şi tămâioasă românească. Opinia dominantă în piaţa românească este că aceste soiuri sunt menite să fie vinificate doar în dulce, graţie cantităţii mari de zahăr pe care o pot acumula. M-am întrebat adesea cât din această opinie are la bază presiunea unui segment de piaţă tradiţional, fidel vinului dulce şi cât este o concluzie rezultată dintr-o îndelungată experienţă de vinificare a acestor soiuri.
Nu te poţi juca cu gustul omului, zice o vorbă românească, aşa că ne-am gândit să vedem ce spun băutorii de vin.
În ceea ce mă priveşte, vinul capătă viaţă doar după ce ai deschis sticla şi l-ai gustat. Într-o seară de vară, în vârf de deal, când soarele e la zenit şi aromele naturii dansează în briza Oltului, tămâioasa seacă e la ea acasă. La Bucureşti însă, dacă vrei să rememorezi toate acele senzaţii, ai nevoie de o tămâioasă dulce şi de foie gras. Experienţa de băutor mi-a arătat că oricât de îndrăgostit ai fi de un anume tip de vin – alb, sec, dulce sau gratis – vinurile senzaţionale apar mai ales atunci când îţi calci pe inimă şi mai bei şi “altceva”.

Dan Micuda | ProVin.ro
Dilema asta cu Tămâioasa Românească vinificată în dulce sau în sec face pentru mine parte din categoria: deşi mintea (şi pentru producători probabil şi piaţa externă) iţi dictează că nu e ok, sufletul iţi şopteşte că aşa trebuie să fie. Aşadar eu unul prefer o Tămâioasă vinificată în dulce, cu o aciditate corespunzătoare, uneia în sec.
Şi nu pentru că îmi plac vinurile dulci (din contră), ci pentru că aromele intense, puternice si adesea greu de îmblânzit ale Tămâioasei, nu cadrează bine cu vinul sec şi în opinia mea, trebuie confirmate de gustul vinului. La Muscat de exemplu, unde tuşele dulcege mi se par mai reţinute şi elegante, oscilez între sec si dulce.
La Tămâioasă în schimb, studiul de caz perfect care m-a convins de cele de mai sus este Ştirbey: deşi au (aveau?) o variantă de Tămâioasa în Sec reuşită, de fiecare dată când am încercat varianta Dulce mi-a plăcut mai mult. Iar pentru mine argumentul suprem al faptului că atunci când o Tămâioasă are aciditate suficientă pentru a o “îmblânzi” pare pur şi simplu fermecătoare, este “Dessertul”, de la acelaşi producător menţionat mai sus. Să vină cineva să îmi spună că nu îi place…
Până la urmă e o chestiune de gusturi şi preferinţe personale. Pentru mine însă, în cazul Tămâioasei: “It’s sugar all the way baby…”

Marius Cristian | Costăchel.ro
Carevasăzică, întrebarea este dacă-mi place mai mult Tămâioasa aia seacă ori cea dulce (eventual demidulce). Of, nu pot să răspund altfel decât că, pe bune, chiar nu ştiu.
Pentru că, scuzaţi!, din punctul meu de vedere întrebarea este niţel greşit pusă. Fiindcă, vedeţi dumneavoastră, mie-mi place Tămâioasa bună, indiferent dacă e vinificată cu rest de zahăr sau nu.
Dar să mă explic. Fiind eu băutor vechi (iar nu bătrân!) de vin, am gustat la viaţa mea tot soiul de Tămâioase. Mai reuşite sau mai puţin reuşite. Iar concluziile pe care am putut să le trag după aceste experienţe sunt deosebit de simple. Şi ele spun aşa: mă doare taman la şapcă de motivaţiile gen „am vrut să fac o Tămâioasă seacă, aşa-i la modă” sau, dimpotrivă, „nu, nene, Tămâioasa trebuie să aibă un rest de zahăr, altfel nu-i bună!” Ambele variante sunt, evident, deopotrivă de discutabile. Altminteri, am în minte câteva exemple de Tămâioase seci bune, plus câteva (oleacă mai multe) de Tămâioase demiseci (demidulci şi chiar dulci) foarte reuşite.
Concluzia? Cine a făcut Tămâioasă bună (indiferent de gramele de zahăr), să trăiască şi să mai facă! Cine nu, indiferent dacă s-a supus „modei” ori „tradiţiei”, e liber să mai încerce. Eu unul aştept, plin de încredere şi de poftă. Bună să iasă, da?

Răzvan Avram | Paharnicul
Eu aş lărgi puţin sfera discuţiei întrebând: a devenit vinul alb sec o modă? Înainte de a da un posibil răspuns, vreau să vă fac o confesiune: am aderat de mult la grupul puriştilor care cred că vinul roşu nu poate fi decât sec. În ceea ce priveşte vinul alb însă, simt că trebuie să-mi nuanţez puţin opinia. În primul rând mi se pare regretabil faptul că opţiunile consumatorilor de vin au basculat dintr-o extremă în alta. Dacă acum vreo zece ani, mai toată lumea consuma (în mod nefericit, fireşte), la capitolul vin alb, doar demisec-demidulce-dulce, am ajuns în paradoxală situaţie de a idolatriza necondiţionat vinul sec. Că ne place vinul alb sec este, în mod evident, un semn de normalizare a gustului. Periculos este însă faptul că am început să demonizăm vinul alb dulce. Vreau să vă mai fac o confesiune: pe lista celor mai fabuloase vinuri pe care le-am degustat vreodată sunt multe albe dulci… Care ar fi concluzia? Iubesc Tămâioasa Românească dulce! Şi cea seacă ce cusur are? Nici unul, doar că e al naibii de greu de asociat cu gastronomia.

1 Comment on "Tămâioasă Românească: sec sau dulce?"

  1. cheap_cialis | 14/02/2017 at 8:02 am |

    Mephedrone, for correcting the unborn baby is is comprar cheap cialis daily en madrid.

Leave a comment

Your email address will not be published.